despre viata pur si simplu

ce mai inseamna in ziua de azi sa fi roman

2010-10-24T10:15:00.001-07:00

Dupa cum am scris in posturile anterioare, am plecat din tara pentru 6 luni la Brussels. Asta se intampla acum 2 luni. Am trait tot felul de sentimente amestecate si inca mai traiesc.
De cand am plecat tot analizez romanii din tara versus romanii plecati in afara. Ei bine, de cand am plecat, cateva zeci bune de persoane ma intreaba cum e aici pentru ca vor la randul lor sa plece... Eu n-o sa trag nici o concluzie. O las la latitudinea cititorului.
Pe de alta parte, sunt romanii plecati. Care se impart in mai multe categorii. Eu am observat pregnanta a doua categorii: unii care se feresc sa spuna ca sunt romanii datorita imaginii negative din afara, care urmaresc constant stirile din tara, insa nu s-ar mai intoarce niciodata si care stiu mai bine ca mine ce se intampla din punct de vedere politic si economic acasa; ceilalti sunt plecati de multa vreme, nu au mai dat prin tara, n-au prea urmarit ce se petrece acolo si care se simt un fel de PR al Romaniei, peste tot nu povestesc decat de cat de bine e in tara lor natala si cum n-ar schimba-o pe nimic altceva (asta in timp ce ei clar nu sunt in ea).
Sarind peste faptul ca sunt plecata temporar, eu ma simt romanca pana la ultimul fir de par si nu prea pot intelege cele 2 categorii de romani enumerati mai sus. Eu sunt o romanca echilibrata as zice din acest punct de vedere.
Eu sunt mandra ca sunt romanca, nu mi-e rusine sa o spun oricui care intreaba, sunt dispusa sa prezint Romania intr-o lumina buna cu ce are ea bun, pe de alta parte, daca ma intreaba cineva de economic si politic, spun adevarul si despre asta.
Romania e o tara minunata, cu locuri minunate si cu oameni minunati. Pe de alta parte, padurea are si multe uscaturi, si in materie de locuri, dar si in materie de oameni. E drept ca nu ne putem izola de tot ce nu ne convine si de oamenii lipsiti de valoare care sunt destul de multi, dar asta nu inseamna ca e cazul sa aruncam natia la gunoi.
Mai presus de toate sunt mandra ca am cunostiinte si prieteni de calitate, pe care nu i-as schimba cu altii. Or fi multi, or fi putini, important e ca exista si ca se afla in Romania!

distanta si efectul ei asupra cuplului

2010-09-12T03:43:00.001-07:00

Poate nu e cel mai potrivit moment sa vorbesc despre asta pentru ca nu au trecut decat 3 saptamani de cand sunt departe, dar cu siguranta pot sa va impartasesc ce simt pana acum.
Distanta doare. Lipsa de comunicare doare. Timpul trece mult mai greu. Si da, ai mult timp de reflectie, dar depinde de personalitatea fiecaruia. Eu nu sunt genul de persoana introspecta. Eu traiesc momentul si il simt prin toti porii. Eu am nevoie sa te simt alaturi de mine. Cand nu mai simt asta... incepe sa doara si mai tare distanta. De fiecare data cand eu deschid o poarta, traiesc cu senzatia ca la celelalt capat se inchide. Si asta numai confortabil nu-mi este.
Oare ce as putea schimba eu sa fac situatia mai usor de suportat pentru amandoi?

nimic nu e intamplator si totul se intampla la momentul potrivit

2010-08-27T23:19:00.000-07:00

Si uite asa aventura mea incepe. M-am mutat la Brussels pentru 6 luni cu un proiect de la munca.
Anul asta am folosit excesiv ideea ca nimic nu e intamplator. Chiar nu e. Si totul are o ordine a firii, si lucrurile se intampla atunci cand este momentul potrivit.
Se intampla ca inca din liceu mi-am dorit sa locuiesc intr-o mansarda. Poate pentru imi plac divagatiile de la standard, nu stiu de ce. Dar mereu am vrut sa am un perete care sa nu aiba 90 de grade. Acum am unul. Cine ar fi putut spune ca o sa ajung in Belgia sa locuiesc intr-o mansarda super dragutza?
Mi-am dorit dintotdeauna si o experienta de lucru in strainatate. Nu una definitiva, ci una temporara. Uite ca s-a intamplat si asta.
Acum contemplez vorba aia cu ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample. Ei bine, si pe asta o cred. Asa ca da, este de meditat ce ne dorim si ce nu.
Pana urma cred ca totul se reduce la legea atractiei. Gandesti negativ ai numai experiente negative, gandesti pozitiv, ai unele pozitive. Imi doresti ceva cu ardoare, ti se intampla. Intr-un mod ciudat, universul concerteaza la indeplinirea dorintelor tale.
Prin urmare, aveti grija pe ce va focusati, caci in acea directie veti merge mai mult sau mai putin voluntar.

singur in doi

2010-08-16T15:41:00.001-07:00

Este tarziu in noapte si nu am somn. Ma gandesc la eternul subiect: dragostea. Nu cred ca exista om pe fata pamantului sa nu se fi intrebat macar o data in viata daca exista cu adevarat jumatatea. Eu una am trecut prin diverse episoade.
O lunga perioada din viata mea am fost convinsa ca fiecare are o jumatate a lui ce ii este sortita de la bun inceput, dar ca numai o parte din oameni au norocul ca pe parcursul vietii sa o intalneasca si sa-si petreaca viata alaturi de ea. Vedeam o confirmare in cuplurile acelea varstnice pe care le poti vedea pe strada, in parc sau poate ai norocul sa le cunosti de aproape, care si la 70 de ani inca se mai tin de mana, in ochii carora poti citi grija si afectiunea pe care i-o poarta unul celuilalt...
Acum nu mai stiu ce sa cred. Poate jumatatea este doar un mit. Dar daca nu exista soarta?
Adevarul exista undeva, doar ca momentan nu-l pot identifica.
Si totusi, postul meu se intituleaza singur in doi. Singur in doi este doar un sentiment. Unul dintre sentimentele care ar trebui sa te puna pe ganduri in mod serios atunci cand esti intr-o relatie.
As vrea sa ma apuc de o lista pe care sa trec toate motivele serioase care ar trebui sa ne ridice intrebari atunci cand suntem intr-o relatie.
Exista sau nu jumatatea, este o intrebare la care nu stiu sa raspund. Dar pot spune ca exista lucruri intr-o relatie care nu trebuie tolerate, in fata carora raspunsul firesc ar fi STOP JOC.
Promit sa ma gandesc serios la aceasta lista.

all we've got it's ourselves

2010-07-31T22:37:00.000-07:00

Acest post va fi scris in romana, insa am o sintagma in minte care suna mult mai bine in engleza. E o idee pe care candva o fata draga mie mi-a impartasit-o si de atunci am ramas cu ea in minte: in the end we all are alone.
Pana la sfarsit nu ne avem decat pe noi. Mama, tata, copiii, partenerul, prietenii, etc., toti joaca un secundar si temporar. Si pentru ca tu esti persoana care te insoteste toata viata, atunci pe tine trebuie sa te iubesti in primul rand, de tine trebuie sa te asiguri ca ai grija, pe tine trebuie sa te protejezi. Cateodata mai uit asta.
Apoi vin momentele de claritate, momentele in care realizezi ca increderea acordata celor de langa tine este inselata sau in care vezi uratenia sufletelor, si atunci te trezesti si iti dai seama.
Tu contezi cel mai mult si doar in tine poti avea 100% incredere!

ziua norocoasa

2010-07-19T11:15:00.001-07:00

In viata fiecarui om sunt zile mai bune si zile mai putin bune. Zilele norocoase sunt altceva. Pentru mine cel putin.
S-a intamplat ca astazi a fost o zi extrem de norocoasa. O zi cum n-am mai avut demult. Am primit multe vesti bune. Ma simteam rau de 2 saptamani si astazi mi-am revenit, apoi au inceput sa curga vestile bune. Ei bine, uite ca se poate si pe strada mea sa fie soare. O sa mentin gandirea pozitiva astfel incat sa raman pe valul asta pozitiv cat mai mult posibil.
Iata ca, atunci cand nu prea mai speri, ceva frumos se poate intampla. Un miracol as spune.
Viata ne ridica, viata ne coboara. Trebuie traita cu rele si cu bune. E scurta si foarte pretioasa.

barbatul de langa

2010-07-19T11:15:00.000-07:00

Ma gandesc de ceva vreme sa fac acest blog activ. Mi-am dat seama ca am multe subiecte pe care as putea sa scriu. De la zi la zi am alte trairi. Si e normal sa fie asa.
Iata primul subiect nou: relatiile intre femei si barbati.
Ma adresez de data aceasta femeilor. Cate dintre voi considera ca barbatul de langa stie ce anume va face fericite? Cate dintre voi exprima ceea ce au nevoie, ce isi doresc, cate isi impartasesc visele cu barbatul de langa? Cate sunt intelese? Oare vi se acorda atentia meritata?
Poate aceste intrebari sunt evidente si banale. Cred insa ca din cand in cand avem nevoie sa ni le reamintim. Usor, usor, ajungem la intrebarea cheie: Oare el e cel potrivit?
Raspunsul este in noi. Totul e sa-l descoperim.

leadership relativ la individ

2010-01-20T10:29:00.000-08:00

Teoria spune ca sunt mai multe tipuri de leadership. In functie de teorie, exista mai multe sau mai putine categorii in care sunt incadrati liderii. Personal, imi place Modelul Myers Briggs/ Jung aplicat la leadership. Conform acestuia, ne impartim in 16 tipologii. (Informatii utile despre aceasta tipologie si despre test puteti gasi pe wikipedia si nu numai: http://en.wikipedia.org/wiki/Myers-Briggs_Type_Indicator.)
Indiferent ca discutam de mai multe sau mai putine categorii stau si ma gandesc daca liderul pana la urma nu ar trebui sa fie o persoana mai flexibila de atat. Fiecare categorie isi are avantajele si dezavantajele. In functie de context, persoana, etc. liderul ar trebui sa aiba abilitatea de a se transforma.
Sa ne gandim putin la influentarea oamenilor din subordine. Unii s-ar putea sa fie reactivi la frica... si atunci e nevoie sa fiu autoritar cu ei, altii s-ar putea sa fie genul cu initiativa, autonomi si atunci trebuie sa deleg mai mult, altii au inca nevoie de ceva ghidaj... si atunci trebuie sa fiu participativ.
Pana la urma cu totii suntem oameni. Ne incadram intr-o anumita categorie. Atunci cand ne intalnim si interactionam automat se intalnesc si tipurile noastre de personalitate. Un lider adevarat ar trebui sa tina cont de omul pe care il are in fata in individualitatea lui si sa-si adapteze comunicare in functie de personalitatea individului astfel incat sa obtina efectul maxim.
Deci inainte de toate un lider e inainte de toate un fin psiholog. Si are si excelente abilitati de comunicare.
Si da, toate acestea exista la lideri. Lideri, nu manageri.
O sa revin cu un post in care voi explica diferenta pentru ca am senzatia ca nu am dat niciodata aceasta explicatie aici.

repozitionare branduri romanesti in 2010

2010-01-19T12:06:00.000-08:00

A inceput 2010. Inca un an de criza in Romania. Doar ca mai toate preturile au crescut, timp in care salariile noastre nu au tinut pasul cu el, asta ca sa nu mentionez cati romani au fost disponibilizati anul trecut. Am inceput sa-mi reanalizez optiunile atunci cand fac cumparaturile. Cine a zis ca sunt sclavul brandurilor? Nu sunt. Nu trebuie sa cumpar neaparat o marca de lapte, sau de iaurt, sau de paine sau de mezeluri. Categoric cand fac piata analizez. In toamna trecuta am schimbat brandul la lapte. Astazi l-am schimbat din nou din cauza pretului. Suntem deja mai multi care gandim asa. Ma intreb cine va rezista anul acesta in batalia preturilor si daca strategiile de comunicare ale brandurilor romanesti nu mai au prea mult sens...
Usor, usor, cred ca vom asista la o repozitionare a brandurilor romanesti de larg consum.

promovarea brandului personal

2009-11-15T04:03:00.000-08:00

Am ajuns in ziua in care cu totii ne vindem. Sau de fapt gresit spus... dintotdeauna ne vindeam, doar ca acum e un proces mai laborios. Ne vindem ca indivizi, cu branding cu tot.
Si cum ultima mea experienta profesionala m-a dus in sfera brandingului... constat ce se intampla in jurul meu.
In Romania fenomenul de branding personal ia amploare pe zi ce trece. E in trend sa ai blog/ site :www.prenumenume.ro. Eu n-am (sa vedem cat timp n-o sa am). Nu e o idee rea. Teoria HR spune ca un om isi dezvolta cel mai bine potentialul intr-o activitate care ii este draga, pe care o face din pasiune. E optim si pentru individ, dar si pentru organizatie.
In masura in care multi romani sunt la locul nepotrivit, iar criza actuala nu le prea da multe alternative, cred ca o idee buna ar fi dezvoltarea colaterala in domeniul "de suflet". Ce-ar fi sa dezvolti un blog pe domeniul de suflet, sa investesti timp si resurse in asta, si intr-o buna zi sa ai o usa deschisa spre viitor pe domeniul respectiv?
Cred ca multi o fac deja. De analizat.

i'm meant for something greater

2009-08-12T06:58:00.000-07:00

Scriu din nou. Intotdeauna am crezut ca trebuie sa ai ceva important de spus ca sa scri. Nu, de data asta scriu pentru sufletul meu. Este ca o forma de jurnal. Multumesc Marin pentru imbold.
In viata permanent invatam si cum spune multa lume, nimic nu e intamplator. Am traversat o perioada mai dificila. Anul 2009, anul crizei s-a dovedit a fi an de invatare pentru mine. Si uite asa invat o noua lectie. Nu stiu sa-i pun un nume inca, dar cred ca are de a face cu toleranta, cu adaptarea in orice mediu (si eu care credeam ca sunt printre cele mai adaptabile persoane cu putiinta, iata ca a venit provocarea ca sa-mi dau seama ca se poate mai mult), cu impacarea cu sine, si cred ca si cu altele.
De cand ma stiu ii incurajez pe altii, sunt cea care explica tuturor ca potentialul lor este mult mai mare decat ceea ce scot la suprafata. Am cam uitat de asta si ma complac in a ma dedica jobului si atat. Si da, il fac bine, desi n-am mai facut asta niciodata si nici nu am crezut vreodata ca o sa ajung sa ma ocup de comunicarea externa a unei companii (comunicare interna fac de cand ma stiu). Deci da, pot. Pot multe lucruri daca imi propun. Alta e buba.
Am uitat ca am pasiuni, credinte, aspiratii. Cum am ajuns sa uit nu ma intrebati. Cert este ca ma complac intr-un proces in care eu ma neg pe mine. Cand devi un simplu executat, un angajat dedicat muncii si atat cred ca intr-un fel incetezi sa mai existi.
Unde e persoana aia puternica, plina de resurse si de creativitate? Te rog eu mult, nu o lasa sa moara incet.
Oare cer prea mult ca la 30 de ani, dupa 9 ani de munca, sa nu mai vreau sa fiu doar un simplu executant? Degeaba am cap, daca nu ma lasa nimeni sa gandesc. Si da, eu sunt cea care este responsabila de crearea ocaziilor de exprimare a creativitatii. Aici trebuie sa lucrez cu adevarat. In aceasta directie. Promit sa nu ma mai lupt cu altii, dar sa lupt cu mine in gasirea ocaziei de exprimare a creativitatii.
Pe curand, sper.

in training vinde brandul

2008-11-25T11:02:00.000-08:00

Super seful meu m-a trimis la un curs de specializare pe resurse umane la o companie renumita. Nu pot sa nu remarc faptul ca brandul vinde in Romania.
In materie de instruire si mai ales de training stiu si eu cate ceva, doar e pasiunea vietii mele. Asta mi-am dorit sa ma fac cand o sa fiu mare inca de la primul meu job. Uite ca am ajuns si trainer.
Nu pot sa nu remarc ca in materie de training si instruire brandurile vand in Romania.
Marea majoritate a trainerilor de exceptie lucreaza sub branduri no name. Exista evident si traineri super in companiile de training recunoscute de la noi. Nu neg asta.
Si na, doar am fost pasionata de training dintotdeauna, am participat la o multime de traininguri in ultimii 9 ani de cand fac parte din clasa muncitoare si am vazut piata asta formandu-se.
Pacat insa ca la noi valorile adevarate nu sunt apreciate.
Trainingul si instruirea sunt servicii. Servicii care trebuie sa-ti aduca valoare adaugata. Valoare adaugata pe cel mai important plan: pe planul dezvoltarii personale.
Si atunci va intreb eu pe voi: chiar conteaza brandul sub care e organizat trainingul/ instruirea? sau conteaza sa fi mai bogat cu ceva dupa ce ai participat acolo? sa simti ca un alt om si-a lasat amprenta in viata ta?
Probabil explicatia sta undeva in faptul ca piata trainingului din Romania este in continuare in formare si ca atunci cand va fi matura vor vinde intr-adevar cei ce au valoare in adevarul sens al cuvantului si nu numai brandurile.

update la viata mea

2008-11-25T10:50:00.000-08:00

Bine v-am regasit!

A venit ziua cu imboldul creator. De acum sper sa scriu cu o oarecare constanta.
In primul rand ar trebui sa va spun ce s-a intamplat intre timp in viata mea.
S-a intamplat ca de unde nu gandesti a sarit iepurashul si mi-a oferit ocazia vietii mele.
Am fost dintotdeauna o luptatoare, si voi fi in continuare. Increzatoare in viitor... sunt si raman incurabila.
De aproape 2 ani imi doream sa ajung in HR. Iata ca am ajuns. Am avut o perioada in care am stat pe portalurile de joburi zilnic, apoi am trecut in faza in care am tot apelat la cunostiinte sa pot trimite CV-ul cu recomandarea lor. La un moment dat s-a produs si minunea si am ajuns Recrutor.
Adevarata pasiune a vietii mele este si ramane trainingul. In primavara acestui an am facut si un Train the Trainer adevarat cu ajutorul celor de la FOREGROUND (www.foreground.ro). Le fac reclama la orice pas pentru ca merita cu prisosinta.
Si uite asa se face ca de bine ce ma angajasem eu in mai ce recrutor, apare in viata mea o propunere sa ma ocup de recrutare si training intr-o firma mai mica. Propunere vine din partea unui om pe care il cunosteam, ii cunosteam mai ales renumele, dar cu care nu lucrasem direct. Dupa mai multe tatonari si dupa ce am masurat de 10 ori ca sa tai o data, m-am riscat si dupa numai 2 luni am schimbat din nou jobul. A fost una dintre cele mai bune alegeri facute in viata pana la acest moment.
Lucrez alaturi de unul dintre cei mai tari manageri posibili. Este mult mai ... decat mi-as fi putut inchipui.
Si uite asa se cheama ca am ajuns brusc HR Manager, lucru la care nu ma gandeam decat intr-o perspectiva de 3-5 ani. Minunat. O sa ma dezvolt mult mai repede decat ma asteptam. Si asta a inceput deja.

interferente la locul de munca

2008-01-24T10:23:00.000-08:00

Bine v-am regasit!
Au fost niste zile foarte obositoare la munca. Nu ca ar fi primele.

Mi-am dat seama ca cel mai mult ma obosesc intreruperile. Din 10 in 10 minute (cel mult) cineva vrea ceva: sa intrebe ceva, sa-l ajuti cu ceva, sa-ti dai cu parerea pe ceva ce e treaba lui, etc.
Si uite asa, acele multe lucruri pe care le ai de rezolvat se amana vesnic.
N-am gasit inca o varianta sa rezolv aceasta problema a interferentelor, dar daca aveti idei, va rog sa va manifestati.

Eu am obosit facand treaba altora. Singurul lucru care imi vine in minte, care m-ar fi ajutat, ar fi fost sa socializez mai putin, sa fiu mai inchisa si mai hapsana. Daca vede lumea ca-i ajuti, evident ca iti mai cere ajutorul si alta data. E o situatie pe care am creat-o singura si o perpetuez la fel.

Ce as putea sa fac? Sa fac pe prostu'?

Pe curand.

cum sa comunici cu seful

2008-01-18T10:55:00.000-08:00

V-am promis ieri ca o sa va sfatuiesc cum sa comunicati cu seful si am sa ma tin de promisiune.

Marea majoritate dintre noi cunoastem anumite lucruri in adancul sufletului nostru, dar pur si simplu nu le constientizam cu adevarat decat atunci cand apare un impuls mai special.
Asa mi s-a intamplat mie de curand. Am stat si m-am gandit indelung unde gresesc eu in comunicarea cu sefa mea. Mi-am dat seama ca totul se rezuma la alegeri.
Iata variantele:
1. ii spun adevarul, ceea ce gandesc;
2. ii dau un raspuns diplomat, din care sa nu reiasa nici o optiune personala, nici pro, nici contra unei anumite idei;
3. ii spun ceea ce-si doreste sa auda.

Varianta pe care eu am ales-o cu o constanta pe care nici eu nu o mai inteleg, o constanta sadica as spune, a fost varianta 1. Si da, probabil ca v-ati dat seama deja, nu-mi merge stralucit din acest motiv.
In functie de situatie, raspunsul corect se gaseste la 3 sau la 2.
De ce 3? Pentru ca orice om in esenta este egoist. Are nevoie sa i se dea dreptate, sa stie ca ideea lui este cea mai buna si ca o apreciezi.
De ce 2? Pentru ca nu e sanatos sa-l pupi in cur pe sef pe fata. Trebuie sa pastrati o urma de personalitate ca altfel nu o sa ajungeti prea departe.

Apare aici o problema morala: Dar eu nu mint de felul meu!
Ei bine, rezolvam imediat aceasta problema. Va impartasesc din invataturile unei prietene dragi. Ati auzit de minciuna constructiva? Minciuna constructiva este aceea care nu face rau nimanui.
"Adevarul doare, dar o minciuna constructiva nu strica."

Incercati sa combinati 3 cu 2 eficient si veti avea rezultate mai bune ca mine. Pastrati varianta 1 pentru prietenii.

In incheiere, astazi va doresc ca aveti un sef/ o sefa care sa va fie prieten. Am avut asa ceva si credeti-ma pe cuvant, este tare bine.

Pe curand.

recunoasterea competentei profesionale

2008-01-17T12:41:00.000-08:00

Bun venit!
Probabil ca o sa sune a cliseu... Desi nu am prea inteles amploarea pe care a luat-o fenomenul de blogging, iata ca il ajut si eu cu putin sa se dezvolte.
Mi-am facut si eu blog. Cat o sa scriu pe el? Numai Dumnezeu stie. Nu stie daca va avea o constanta si n-am nici cea mai vaga idee in ce ritm voi scrie.
Acum am ceva de impartasit si cu altii, asa ca, pur si simplu scriu.

Bun. Pai titlul zice: recunoasterea competentei profesionale. Atunci despre asta sa vorbim.

Se intampla ca de la o vreme incoace ma preocupa din ce in ce mai mult fenomenul HR, cu toate valentele lui. Cred ca pleaca din cele mai simple si nobile intentii: vreau sa lucrez cu si pentru oameni, sa simt ca imi aduc aportul la dezvoltarea atat a unor indivizi, cat si a unei companii, sa simt ca mi-am pus amprenta undeva. Bine, si managementul face asta in mare masura, dar in management ai de a face cu aceleasi persoane (presupunand ca joburile pe care le ai in subordine nu au o volatilitate mare si ca reusesti sa-ti pastrezi oamenii in echipa). HR-ul inseamna lume noua permanent. Asta e ce ma atrage la HR.

Am fost martora de curand a inca unui exercitiu de evaluare a competentei mele profesionale, pe jobul actual bineinteles. Dezamagire totala. Daca anul trecut la evaluare am auzit si eu cateva vorbe de bine despre mine, de data asta mai nimic. Ba chiar mai mult, a fost atat de informal si sefa mea nu si-a notat mai nimic in timpul discutiei, incat traiesc cu sentimentul ca a fost ca sa fie...
De ce continuam sa mai facem aceste evaluari? Pai pentru ca este un proces de HR care trebuie sa se desfasoare, vrei nu vrei, trebuie sa dai ceva la HR.
De ce ma asteptam sa aud ceva de bine? Din nevoia mea de feedback. Normal ca imi place sa am un feedback pozitiv relativ la activitatea sa, orice angajat isi doreste asta. De ce mi l-am dorit tocmai acum? Pentru ca sefa mea nu intelege sa dea feedback pe parcursul derularii activitatii. Nici pozitiv, nici negativ. Asa ca evaluarea anuala m-am gandit eu ca este un moment de feedback pe care nu-l pot evita. Se pare ca ea a putut.
S-ar putea sa sune ciudat, dar eu imi doresc si feedback negativ daca e cazul. Daca il ai punctual, atunci cand este "cald" si iti iei timp sa te gandesti calumea unde ai gresit, s-ar putea sa tragi unele concluzii care sa te ajute sa evizi sa mai calci stramb alta data si asta se cheama ca ai te dezvolti ca si individ.
Ei bine, si acum va intreb eu asa: La ce bun sa fi recunoscut de catre colegi ca un centru de competenta si ca persoana "dragutza" care ii ajuta mereu, la care se poate apela cu incredere, daca sefa ta nu este interesata de fel de asta?
De fapt nu este interesanta de competentele tale punct. Si atunci va intreb eu ce a contat la aceasta evaluare? Ei, asta o sa va spun in episodul viitor, cand o sa vad ce a scris efectiv pe evaluare despre mine, pentru ca se pare ca trebuie sa semnez si eu pe ea, asa ca vrei nu vrei, o sa trebuiasca sa o vad.

Va promit si un episod viitor in care va voi invata cum sa comunicati cu seful direct. Va voi invata tot ce nu fac eu si fac altii cu succes. Si le este foarte bine.

Pe curand.